Aldenn's photos: 10_04

01 May 2010

May Day / 1 Mai

Welcome to my world. Enjoy!

5/1/2010 /May Day?1 Mai
Ziua internationala a oamenilor muncii...May Day!!!! O zi de sarbatoare, desi, azi, in state fiind nu simt nimic...Chiar si primele cuvinte, care trebuiau sa fie cu majuscule, nu mai sunt asa...O zi mai mult decit obisnuita...A, da, un eveniment: Obama a venit in Ann Arbor, la incheierea anului universitarde la UVM .E eveniment...
Unde sunt zilele de 1 mai, din tineretile noastre???Au zburat, iar noi am imbatrinit...A ramas o nostalgie a tineretii, e drept comuniste, sau mai bine spus, socialiste...
Insa, imi amintesc ca, dimineata devreme, intr-o astfel de zi de 1 mai, Domnul Birta, Dumnezeu sa-l odihneasca, pleca cu fanfara prin oras, chemind oamenii, la petrecerea unei zile festive...Incet, incet, oamenii se trezeau, se imbracau frumos, cu haine de sarbatoare, si, de la cel mai in virsta si pina la copii, toti se indreptau catre Piata de sus, unde era instalata o tribuna, din scinduri, acoperita cu o pinza, musai rosie, cu tablourile nelipsite ale lui Marx, Engels si Lenin, deasupra si alui Gheorghe Gheorghiu-Dej, intre anii 1960-1967 si apoi, a lui Nicolae Ceausescu, singur, ca sa nu fie deranjat de "altii"...
In tribuna erau alesii comunitatii, imbracati frumos, in costume inchise la culoare, care, tineau discursuri...Spuneau multe cu intelesuri putine...Elevii, in haine de pionieri, cu pantaloni sau fuste negre si camasi si bluze albe, cu cravate rosii la git...Fiecare avea cite un steag cu rosu, galben si albastru...In spatele pionierilor, erau barbati si femei imbracati in haine taranesti, cusute cu ata neagra...Alb si negru...Denota mandrie, respect, demnitate si frumustete. Portul popular din Cugir...Apoi, era restul oamenilor..Dupa festivitate, toata lumea, familii si grupuri, plecau cu autobuze, masini si cei mai tineri, pe jos catre locul de sarbatorire a zilei de 1 mai, in Cugir, pe Riul Mare, intr-o poiana de pe marginea riului...Acolo, cu citeva zile inainte, se ridicau casute din scinduri. In ziua cea mare, fiecare unitate comerciala isi etala prosusele...
Mititei,gratare, dulciuri, bere, vin, dupa gustul fiecaruia...Printre casute, erau citiva care vindeau baloane colorate, "puiul tirgului", un fel de turta, uneori cu oglinda in mijloc,
seminte de bostan, de floarea soarelui sau floricele, vata pe bat si cite si mai cite...Oamenii, cu familiile se intilneau cu prietenii si, la o sticla de bere, tocmai scoasa din riu, ca sa fie rece ca ghiata,si stind pe o patura sau direct pe iarba, vorbeau, se veseleau si petreceau cu totii...Petrecerea tinea pina seara tirziu, cind, obositi dar multumiti, oamenii se reintorceau in orasul care, timp de citeva ore, era pustiu...Magazine inchise si oameni putini...si aceia, se retrageau in curti sau in apartamente sa perteaca acolo, clipele de sarbatoare...Iar a doua zi, era ziua tineretului si, cine mai era in stare, continua petrecera inca citeva ore...De multe ori, acolo, pe riu, imi revedeam prieteni pe care nu ii vazusem de mult, sau, imi faceam noi prieteni...Era un mod de socializare, chiar placut...Nu ca as avea nostalgii, dar acum, nimeni nu mai ia in seama sarbatorile asa ca alta data...Totul e simplu, anost, rece, distant...Oare, noi, oamenii suntemm altfel, sau vremurile sunt altele??? Ce bine ca avem calculator...Pe el ne razbunam, il certam, il stringem in brate, il folosim sa ne socializam, insa, vai, socializarea aceasta e ...virtuala! Rece, distanta...Oare nu mai avem nevoie sa ne apropiem sufleteste???Unde e iubirea? Si ea e virtuala?!

29 April 2010

Flowers and photography

Welcome to my world. Enjoy!

Spring, gives all kind of colors around us...

25 April 2010

Flowers and photography

Welcome to my world. Enjoy!
Spring is here...Just watch it...

Writings/ Scrieri...http://memorii.wordpress.com

OKLAHOMA Posted on 2015/06/27 Eram in America, in toamna anului 2009, cind, am calatorit cu autocarul interstatal „Greyhound”.Am pornit din Falstaff, Arizona, in sud vestul Americii si a fost o experienta deosebita, dar, foarte obositoare… La inceput, cred ca ar trebui a spun citeva cuvinte despre acest autocar. Este aidoma unui autobuz , mai mare, cu toaleta, care transporta calatori, in toate statele Americii. Majoritatea ofera servicii de transport pentru cei care nu au masina personala, sau, care doresc sa mearga dintr-un stat in altul. Este ca si autobuzul nostru, obisnuit, care opreste in diferite locuri, doar ca in acest caz, statiile sunt in state diferite… Si, mare mi-a fost mirarea, cind, urcindu-ma in greyhoud (ogar), sa vad persoane care, pe linga bagaje, aveau si o pernuta la ele. N-am inteles de ce, insa, am aflat mai tirziu, cind am vazut cit de bune erau…Pentru ca, trebuie sa spun ca autocarul ruleaza tot timpul, zi si noapte. Se schimba doar in statii foarte importante, cind, oamenii isi schimba si rutele de calatorie. Astfel, in Oklahoma, am ajuns cam pe la ora 2 p.m., si urma sa asteptam un alt autocar, care sa ne duca in Michigan. Era foarte cald! In sala de asteptare, am vazut trei femei, imbracate mai ciudat: aveau rochii lungi, pina la glezne, largi in partea de jos, strinse pe corp in partea de sus si inchise pe linga git. Erau de un albastru intens. La guler si la mineci, aveau dantela alba. Pe cap, aveau palarii albastre ca rochiile, cu un cozoroc amplu, ce inconjura intreaga fata, cu dantele albe pe interior. Cind s-au asezat pe banca, in fata mea, si-au pus palariile in cutii speciale, cu capac. Toate miscarile erau bine studiate. In picioare, aveau pantofi negri, fara toc. Una dintre femei era cam de 50 de ni, iar celelalte doua, probabil surori, cam de 20-25 de ani. Aveam impresia ca „aterizasem” in secolul XIX, desi eram in secolul XX. Mi-am dat seama ca sunt din comunitatea Amish. Cu mult timp in urma, pe cind eram dascalita la o scoala generala la Cugir, am avut intr-un manual de limba engleza, o lectie cu aceasta comunitate. Desi stiam de ei, cind le-am vazut pe cele trei femei, am avut un soc… Credeam ca visez… Cam o ora, ma straduiam din rasputeri sa nu le privesc tot timpul… Apoi, seful statiei din Oklahoma, a venit special, sa le conduca pe cele rei femei, la autocarul pe care il asteptau… Dupa inca o ora, a venit si Greyhound-ul nostru…Am calatorit mai departe, am trecut si prin Chicago, si, seara, am ajuns in Detroit. Am stat acolo , in statie, toata noaptea, iar a doua zi, la ora 6 dimineata, am urcat pe autocarul care mergea in Ann Arbor! In sfirsit, eram acasa, dupa o saptamina de aventuri de tot felul! Amish people, Chicago Greyhound StationChildhood/Copilarie Imi amintesc cu mult drag, de perioada in care inca nu eram la gradinita...Aproape tot timpul eram singura sau cu parintii. Dar, ei aveau un serviciu care le rapea aproape tot timpul. Asa ca, eram singura. Uneori, stateam la bunica mea, Rojica, mama tatalui meu. Locuia tot in Cugir, impreuna cu fiica sa, Laura si ginerele ei, Mircea. Erau citeva blocuri,fara etaj, dar cu 2 camere mari, doua intrari, o pivnita mare, in care imi era frica sa intru si o gradina mica, cu zarzavaturi... pe strada Nicolae Balcesu, acolo unde acum sunt citeva cabinete medicale, iar in spate, este un servis auto. La poalele Cetatii, linga un piriu. Eram , deci, cam de 4 , 5 ani si pe straduta dintre blocuri, ne-am adunat citiva copii: Nicusor si Mioara Boieru (de care nu mai stiu nimic, Emil Pacurar (daca mai tin bine numele de familie), Tori Ileasa si fratii ei, Ani Levai (locuieste in Deva, acum) si, Gigi Balint , un copil al prietenilor matusii mele Laura si a sotului ei. Noi, copiii, adesea ne ascundeam prin imprejurimi, sau ne jucam in nisip...Ne intelegeam bine. Mioara era mai mica decit mine, ca si Emiluca, insa Nicusor si Gigi, erau mai mari.De multe ori mergeam cu totii la "rampe", cum le spuneam noi, locuri in care masinilor li se schimba uleiul sa erau reparate.Erau doar doua pasaje, sa spun asa, cu un loc mai jos intre ele, minunate pentru jocurile noastre. Cind ne plictiseam, ne indreptam spre piriu, care era mic, dar mai curat decit acum, cind iti este frica sa treci pe acolo. Mioara si Nicusor, au primit o tricicleta, pe care se dadeau cit era ziua de lunga. Nici Mioara nu prea ajundgea la ea, pentru ca, stiti si voi, baietii au intietate. Asa a fost si va mai fi pe meleagurile noastre.Ma uitam cu "jind", cum se plimbau...Cind o ceream si eu, era sau ocupata sau era in casa...Si uite asa, am ramas cu dor, pina intr-o dupa-amiaza de vara: a fost inorat, dar totusi au iesit cu tricicleta. M-am rugat din nou sa mi-o dea, si, cind a inceput sa picur, o ploaie marunta, au cedat! Mi-au dat-o si mie pentru doua ture...Chiar daca ploua, eram triumfatoare: in sfirsit, am ajuns sa "stapinesc" tricicleta! M-am urcat repede pe ea, si, cu viteza, m-am indreptat spre straduta (neumblata de masini pe atunci...). Doamne, ce mindra eram, si goneam cit puteam de repede! Ploua, dar mie nici ca imi pasa! Era a mea pentru doua ture si trebuia sa le fac repede...Nici nu am terminat de facut turele, ca mama lui Mioara a stigat sa ia tricicleta si sa intre in casa...Da, dar am reusit! Pe atunci parintii mei nu isi permiteau sa-mi cumpere una...

Aldenn's photos

01 May 2010

May Day / 1 Mai

29 April 2010

Flowers and photography

25 April 2010

Flowers and photography

Followers

Blog Archive

favourites

Badge

Feature by