Welcome to my world. Enjoy!
Crearea Familiei Galatice
Ceea ce este esenţial în apariţia tuturor raselor umanoide în Calea Lactee constă în naşterea primei specii umanoide în cuprinsul galaxiei noastre. Acest grup de Înalte Entităţi Spirituale numite „Fondatorii” au plecat de pe nivelele superioare ale Universului Spiritual, coborând până spre planul astral, pentru a manifesta o conştiinţă în Universul tridimensional. Aceşti „Fondatori” şi-au putut proiecta Conştiinţa de Grup în trupuri individuale, oprindu-se aşa cum am spus în stratul cel mai de sus al astralului, deşi asemenea spirite sânt non fizice în stadiul lor de origine. Astfel o parte a „Fondatorilor” s-au fragmentat şi prin coborârea către planul astral au configurat trupurile umanoide. Aici vorbim despre prima rasă umanoidă, alta decât cea pământeană. Chiar dacă au coborât până la planul astral, spiritele ce formau Conştiinţa de Grup a „Fondatorilor”, acum despărţite prin preluarea de trupuri astral-eterice, şi-au păstrat o parte a amintirii despre cine erau ele, şi ideea Comuniunii lor şi a scopului de fragmentare pentru a crea o rasă. Ei au creat Meta Civilizaţia Umanoidă, ce s-a răspândit apoi în Calea Lactee. Astfel „Fondatorii” sânt arhetipul parental ce a determinat crearea de trupuri cu aspect androgin masculin şi androgin feminin.
Evoluţia Meta Civilizaţiei Umanoide
După etapa coborârii în planul eteric-astral, „Fondatorii” au înţeles şi au devenit conştienţi, ca individualităţi în trupuri, de proiectul care a fost ales prin desprinderea de Unimea Conştiinţei de Grup. Aceasta o putem numi şi Întregul deoarece este vorba de toate spiritele aflate la nivelul cel mai înalt, unde existenţa se desfăşoară ca şi Unul. Prin faptul că au conştientizat proiectul, în trupuri fiind, au înţeles că de fapt copiii poartă secvenţele de informaţie codificată originale ale părinţilor. Cu alte cuvinte în trupuri fiind, în calitate de copii –adică trupurile, ai propriilor spirite – părinţii, purtau secvenţe codificate ale Conştiinţei de Grup. Şi din moment ce la nivel spiritual şi-au luat rolul de părinţi, luându-şi corpuri eterico-astrale de o anumită densitate, a fost responsabilitatea lor aceea de a influenţa creşterea unei noi conştiinţe ce urma să fie creată la nivel astral.
În acest fel aceste spirite divizate din Conştiinţa de Grup ele însele au devenit proiectul, începând să-l trăiască şi să-l înţeleagă, cunoscând faptul că prin însuşi acest proces aveau să se dezvolte ulterior viitoare secvenţe de encodare informaţională în corpurile lor eterico-astrale. Treptat „Fondatorii” coborâţi la nivelul eteric-astral au început să înţeleagă matricile naturale de energie a realităţii nou create. Era evident pentru entităţile astfel „întrupate” eteric-astral că noul grup fragmentat astfel prin indivizi, deşi îşi păstrau încă acele caracteristici de Conştiinţă de Grup, interfera cu realităţile specifice ale unor planuri mult mai dense decât cele din care veniseră.
14 January 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Followers
Blog Archive
- 31 July - 7 August (1)
- 15 May - 22 May (1)
- 10 April - 17 April (1)
- 3 April - 10 April (1)
- 20 March - 27 March (1)
- 21 February - 28 February (1)
- 14 February - 21 February (1)
- 7 February - 14 February (1)
- 27 December - 3 January (1)
- 13 December - 20 December (1)
- 20 September - 27 September (1)
- 6 September - 13 September (1)
- 23 August - 30 August (1)
- 26 July - 2 August (1)
- 14 June - 21 June (1)
- 24 May - 31 May (1)
- 17 May - 24 May (1)
- 3 May - 10 May (1)
- 19 April - 26 April (1)
- 22 March - 29 March (1)
- 15 March - 22 March (1)
- 8 March - 15 March (1)
- 4 January - 11 January (2)
- 21 December - 28 December (1)
- 30 November - 7 December (1)
- 16 November - 23 November (1)
- 9 November - 16 November (1)
- 5 October - 12 October (1)
- 14 September - 21 September (1)
- 7 September - 14 September (1)
- 31 August - 7 September (1)
- 20 July - 27 July (2)
- 13 July - 20 July (1)
- 29 June - 6 July (1)
- 15 June - 22 June (1)
- 1 June - 8 June (1)
- 25 May - 1 June (1)
- 18 May - 25 May (1)
- 27 April - 4 May (1)
- 13 April - 20 April (1)
- 30 March - 6 April (1)
- 23 March - 30 March (1)
- 16 March - 23 March (1)
- 9 March - 16 March (1)
- 2 March - 9 March (2)
- 9 February - 16 February (2)
- 5 January - 12 January (1)
- 29 December - 5 January (1)
- 22 December - 29 December (1)
- 15 December - 22 December (1)
- 1 December - 8 December (1)
- 24 November - 1 December (1)
- 10 November - 17 November (1)
- 27 October - 3 November (2)
- 20 October - 27 October (1)
- 13 October - 20 October (1)
- 1 September - 8 September (1)
- 18 August - 25 August (1)
- 11 August - 18 August (1)
- 4 August - 11 August (1)
- 21 July - 28 July (1)
- 7 July - 14 July (1)
- 23 June - 30 June (1)
- 16 June - 23 June (1)
- 9 June - 16 June (2)
- 28 April - 5 May (2)
- 21 April - 28 April (3)
- 7 April - 14 April (1)
- 31 March - 7 April (1)
- 24 March - 31 March (1)
- 24 February - 3 March (2)
- 17 February - 24 February (1)
- 10 February - 17 February (1)
- 27 January - 3 February (2)
- 28 October - 4 November (1)
- 29 April - 6 May (1)
- 8 April - 15 April (1)
- 25 March - 1 April (1)
- 11 March - 18 March (1)
- 4 March - 11 March (1)
- 19 February - 26 February (1)
- 1 January - 8 January (1)
- 25 December - 1 January (1)
- 6 November - 13 November (2)
- 23 October - 30 October (1)
- 9 October - 16 October (1)
- 11 September - 18 September (1)
- 4 September - 11 September (1)
- 14 August - 21 August (1)
- 7 August - 14 August (2)
- 31 July - 7 August (4)
- 17 July - 24 July (2)
- 10 July - 17 July (2)
- 3 July - 10 July (1)
- 26 June - 3 July (1)
- 19 June - 26 June (1)
- 12 June - 19 June (2)
- 5 June - 12 June (3)
- 29 May - 5 June (1)
- 22 May - 29 May (1)
- 15 May - 22 May (1)
- 1 May - 8 May (1)
- 17 April - 24 April (1)
- 10 April - 17 April (1)
- 27 February - 6 March (1)
- 30 January - 6 February (1)
- 23 January - 30 January (1)
- 9 January - 16 January (2)
- 19 December - 26 December (2)
- 12 December - 19 December (2)
- 5 December - 12 December (1)
- 21 November - 28 November (1)
- 7 November - 14 November (1)
- 31 October - 7 November (2)
- 24 October - 31 October (1)
- 17 October - 24 October (3)
- 19 September - 26 September (1)
- 1 August - 8 August (1)
- 25 July - 1 August (1)
- 18 July - 25 July (1)
- 4 July - 11 July (2)
- 27 June - 4 July (3)
- 20 June - 27 June (3)
- 23 May - 30 May (2)
- 16 May - 23 May (2)
- 9 May - 16 May (1)
- 25 April - 2 May (3)
- 11 April - 18 April (1)
- 4 April - 11 April (2)
- 28 March - 4 April (1)
- 21 March - 28 March (2)
- 14 March - 21 March (3)
- 7 March - 14 March (2)
- 28 February - 7 March (3)
- 21 February - 28 February (2)
- 7 February - 14 February (5)
- 31 January - 7 February (3)
- 24 January - 31 January (2)
- 17 January - 24 January (3)
- 10 January - 17 January (5)
- 3 January - 10 January (4)
- 27 December - 3 January (4)
- 20 December - 27 December (2)
- 13 December - 20 December (4)
- 6 December - 13 December (1)
- 22 November - 29 November (2)
- 1 November - 8 November (1)
- 25 October - 1 November (3)
- 18 October - 25 October (4)
- 19 April - 26 April (1)
- 1 February - 8 February (1)
- 18 January - 25 January (1)
- 4 January - 11 January (1)
- 28 December - 4 January (1)
- 21 December - 28 December (1)
- 14 December - 21 December (5)
- 18 February - 25 February (1)
- 4 February - 11 February (1)
No comments:
Post a Comment